My Third Blog

Abia puteam crede asta. In regula, deci Bella era speciala. Asteapta numai pana o sa auda cam cat de speciala.

Avionul a aterizat in Port Angeles cateva ore mai tarziu. Ce mai noroc aveam….era soare. Eu si Bella, ne-am pus ochelarii de soare, jachetele, manusile si sepcile inainte sa iesim din avion.

„Domnule, daca doriti, va pot ajuta sa duceti bagajele la masina”, s-a oferit pilotul.

„Multumim pentru oferta, dar cred ca ne vom descurca”, i-am spus incercand sa-mi pastrez fata in umbra sepcii.

Pilotul ne-a scos cele trei geamantane si mi le-a dat. Eu am luat dou, in timp ce Bella a luat si ea unul, si ne-am indreptat spre masina mea.

„Stii”, a inceput Bella. „Imi esti dator”.

„Si cu ce iti sunt dator?”, am intrebat eu, tragand cu ochiul la ea. Inca mi se parea ca este innebunitor de frumoasa.

„Cu inca o luna de miere”.

Am ras. „Corect. Cred ca ma descurc cu cererea asta”.

Am ajuns la masina. Mi-am strecurat mana in buzunarul pantalonilor si am apasat pe butonul pentru deschis portbagajul. Am luat intai geamantanul pe care-l cara Bella, si apoi le-am bagat si pe celelalte doua. M-am intors sa o sarut si m-am oprit.

„Banuiesc ca nu prea pot sa te sarut chiar acum”. Sepcile noastre cu cozoroace mari nu ne-ar fi permis si era suficient de multa lume in zona, incat nu puteam risca sa imi scot sapca sau sa o misc, nici pentru putin timp.

Ea s-a bosumflat.

Era atat de senzuala. Am inlaturat gandul asta din minte.

„E minunat ca oamenii au devenit atat de atenti la dezastrul pe care-l face soarele asupra corpurilor lor. Cu ani in urma, cand apaream in public intr-o zi cu soare, oamenii s-ar fi holbat la noi. Acum, e ceva banal sa vezi oamenii ferindu-se de expunerea la soare”, am spus eu, mutandu-mi atentia la altceva decat frumusetea ei.

„Stiu ca sunt recunoscatoare pentru asta. As uri sa fiu blocata inauntru intr-o zi cu soare”.

Am mers pana la portiera pasagerului si am deschis-o pentru ea. Ea a intrat si mi-a zambit. Pentru un scurt moment, o raza de soare i-a atins fata, scotandu-i zambetul in evidenta. Mi-am tinut respiratia, uluit.

Aduna-te, Edward.

Am mers pana la portiera mea mai incet decat de obicei, incercand sa ma potolesc cumva. Mai tarziu, mai tarziu, mai tarziu… Doamne, cat ma bucur ca ea nu-mi poate auzi gandurile. Ar suna ca cele ale unui adolescent in care urla hormonii.

Am bagat cheia in contact si am pornit masina. Puteam simti cum Bella ma privea cu intensitate, asa ca m-am uitat rapid la ea in timp ce bagam in viteza.

„Ce e?”, am intrebat. Cateodata, chiar imi doream sa-i aud gandurile.

Ea nu a spus nimic. Am simtit cum imi creste frustrarea. Masina trecea prin parcare acum, asa ca m-am uitat pe furis la ea, de data asta mai mult. Ea a ridicat din umeri la mine.

„Nimic”.

Eu mi-am tuguiat buzele. Oh, ba da, era ceva. Aveam suficienta experienta la citit fata Bellei.

M-am uitat din nou la ea. Ea inca se uita fix la mine.

„Ce-i?”, am spus eu zambind si apoi am ras.

„Nu pot doar sa ma uit la tine?”, a spus ea cu un zambet smecher pe fata.

„Banuiesc ca ai voie. Totusi, pot sa spun cu siguranta ca te gandesti la ceva”, am spus eu convins.

„Eu intotdeauna ma gandesc”, a spus ea incercand sa fie nesuferita.

Eu mi-am rostogolit ochii. In mod evident n-avea de gand sa-mi spuna, asa ca am lasat-o balta.

Am fost tacuti pe cea mai mare parte a drumului spre casa. Stiam ca Bella era foarte nerabdatoare sa afle ce se intampla cu corpul ei. Il sunasem pe Carlisle si l-am rugat sa se pregateasca sa-i explice totul. Familia era entuziasmata in legatura cu transformarea Bellei, insa era si ingrijorata in legatura cu in ce fel avea sa ne schimbe asta vietile.

Cand am parcat pe locul meu obisnuit, am auzit pasi alergand spre masina. Gandurile lui Alice alergau ca nebunele de entuziasm.

„Bella!”, a zbierat ea si s-a oprit brusc cand Bella a aprut din masina. Se uita tamp la ea.

„De ce imi tot face toata lumea chestia asta?”, a spus Bella exasperata.

Zambetul lui Alice a izbucnit din nou pe fata ei. „Inca arati ca Bella, dar Doamne!”, alice s-a apropiat de Bella si i-a atins fata. Bella statea stanjenita si incomfortabil in timp ce Alice ii scana fata. „Am uitat cum transformarea iti afecteaza felul cum arati. Bella, esti rapitoare!”, ea s-a intors spre mine. „Edward, norocosule!”

Eu am ras mandru. Eram norocos.

Restul familiei statea pe veranda, privindu-ne. Toti erau multumiti, mai putin Rosalie. Era asa de nesuferita cateodata. Ea era geloasa pe Bella pentru ca acum era mai frumoasa decat ea si furioasa pentru ca Bella era speciala si din cauza necazurilor pe care asta le atragea dupa sine. I-am intalnit ochii si am avertizat-o sa se comporte cum trebuie. Ea s-a intors si a intrat in casa. Nu mi-a pasat.

„Felicitari, Bella”, a strigat Carlisle la ea. El era cu adevarat mandru. Bella era o adaugire exceptionala la familia noastra. „Haide inauntru sa stam de vorba”.

Bella a zambit gratios tuturor, in timp ce ei ii urau bun venit acasa si a intrat. Carlisle ne-a condus in bucatarie, unde, pe masa, era o carte deschisa. O carte foarte veche.

„Ia loc, Bella”, i-a spus Carlisle. „Ce o sa-ti spun o sa fie cam socant”, Carlisle si-a oprit un zambet.

Bella s-a uitat la mine ingrijorata si s-a asezat. Restul familiei s-a asezat pe celelalte scaune din jurul mesei. Carlisle s-a asezat langa ea, cu cartea in mana.

„Sunt foarte surprins ca nu m-am gandit la asta mai demult”, a ras Carlisle si a continuat. „Asadar, iata legenda. Este antica si aproape uitata. Doar noi, vampirii batrani stim cu adevarat de ea. Legenda spune ca va veni un moment cand lumea oamenilor va intalni lumea misterului, lumea vampirilor, a varcolacilor, si a celorlalte creaturi misterioase. Oricum, lumea oamenilor nu poate functiona stiind de acesti monstri care salasluiesc pe pamant. Razboiul va izbucni intre oameni si monstri, si fiecare dintre noi stie cine va invinge. Va fi sfarsitul vietii oamenilor asa cum o stim”. El a facut o pauza cu o expresie de regret pe fata. „De aceea este atat de important sa pastram existenta noastra in secret”.

Carlisle s-a uitat fix in ochii Bellei. „Dar va fi cineva care va salva lumea de la distrugerea asta. Legenda spune ca ea va fi o nou-nascuta cu abilitati unice. Ca si fiinta umana ea va fi o femeie neinfricata, puternica, cu niste abilitati care nu sunt umane, ca de exemplu, sa simta mirosul sangelui”.

„Hei, hei, hei…”, l-a intrerupt Bella. „Vrei sa spui ce cred eu ca vrei sa spui? Eu? Tu crezi ca sunt eu?”, vocea ei era panicata.

M-am intins dupa mana ei. „Asculta-l pana la capat, iubito”.

Carlisle a continuat. „Aceasta nou-nascuta se spune ca va fi de neoprit. Va avea abilitatea de a misca si controla obiectele cu ajutorul mintii. In plus, va fi capabila sa paseasca printre cei vii cu o usurinta totala. Ceva ce niciun nou-nascut nu poate face”. Carlisle inca se uita fix in ochii Bellei. „Ea va fi protectoarea celor vii si noul lider al celor fara de moarte. Existenta ei va cauza o noua ordine a lumii”.

Liniste. Nimeni nu stia ce sa zica.

Am intors scaunul Bellei, astfel incat sa fie cu fata la mine. Ochii ei erau mariti de groaza.

„Bella, iubito, trebuie sa fi tu aceea. Ai toate semnele”.

Si-a scuturat capul violent. „Nu vreau sa fiu lider sau altceva. Vreau doar sa fiu normala ca tine”.

„Poate ca nu va trebui sa fi. Dar esti speciala. Tu esti LEGENDA”, am spus eu mandru. Bella mea e LEGENDA.

„Incearca sa misti ceva!”, a sarit Alice.

Bella s-a uitat la ea in timp ce-si musca buza. „Ok”, a spus ea ezitant. A inceput sa se uite intens la cartea pe care Carlisle o asezase pe masa. Cu o tresarire a degetului ei, paginile cartii s-au intors de parca o pala puternica de vant le-a miscat. Toata lumea din camera a gemut.

Eu am ras. „Incercati sa v-o imaginati zburand-o pe Jane intr-un copac cu o simpla miscare a mainii.” Bella a ras si ea la cuvintele mele. Era mandra de ea pentru ce facuse.

„Mi-ar fi placut la maxim sa vad asta!”, a chicotit Emmett.

„E bine de stiut ca o avem pe printesa razboinica a vampirilor de partea noastra, daca vom mai fi din nou la necaz”, a adaugat Jasper.

Alice a venit langa Bella si si-a asezat mainile pe umerii ei, aplecandu-si fata langa a ei. „Intotdeauna ai spus ca vrei sa ajuti si sa nu fii o povara. Acum nu mai esti nici pe aproape asa ceva!”, cuvintele lui Alice au inveselit-o pe Bella. Un zambet i-a aparut pe fata.

„Banuiesc ca nu”.

Carlisle a deschis cartea la pagina care trebuia si a impins-o spre Bella. „Citeste asta. Te va ajuta sa intelegi.” Bella a dat din cap si a luat cartea in maini.

Multimea a inceput sa se imprastie, lasandu-ne singuri pe mine si pe Bella.

„Tu chiar crezi asta?”, m-a intrebat ea incet.

Am dat din cap. „Da, cred”. Am sarutat-o pe frunte.

Am observat ca se uita din nou fix si apoi, cu un zgomot puternic, obloanele de la fereastra s-au inchis.

„Oops”, a ridicat ea din umeri. „Asta e de fapt destul de dragut. Trebuie doar sa ma gandesc la un obiect si-l pot misca”. Ochii i s-au rotit in jurul camerei, facand obiectele sa se zgaltaie. Era uluitor sa o privesti invatand despre puterile ei.

„Ma intreb…”, s-a uitat ea la mine rapid. „Hai sa mergem afara”. M-am ridicat si am lasat-o pe ea in fata. In drum, ea a inhatat un borcan cu faina. M-a pus sa stau jos, pe iarba si a asezat borcanul cu faina in fata ei si s-a dat in spate. Eu o priveam tacut. Fiorul de nerabdare m-a cutremurat.

Ochii ei s-au concentrat pe borcanul alb. Acesta a inceput sa se zgaltaie rapid si intr-o milisecunda, sticla s-a spart si faina a umplut aerul. Am tusit si am dat din maini in fata mea, incercand sa inlatur faina din aer.

„Ai vazut asta ?!”, a sarit ea spre mine entuziasmata.

„Cum as fi putut sa ratez?”. Eram intr-adevar uluit. Intelegeam complet de ce Aro vrusese ca Jane sa o aduca pe Bella la el. El spera ca ea inca nu-si intelegea puterile. Stia ce era Bella, de la inceput. Acum, ei nu mai puteau face nimic ca s-o opreasca.

„Ma bucur ca sunt de partea ta!”, a strigat Alice de la fereastra ei de deasupra noastra.

„Si eu, si eu”, am spus eu, clatinand din cap.

Bella se misca acum rapid spre padure. Am urmat-o in ritm rapid inca socat de capacitatile ei.

„Crezi ca exista vreo limita vizavi de ce pot misca?”, m-a intrebat ea. N-avea de gand sa astepte raspunsul meu. Am privit-o cand ea a fixat un pin mediu dinaintea noastra si cu o tresarire scurta si hotarata a mainii, cocacul s-a dezradacinat incet din pamant.

Socul ei personal s-a simtit in vocea ei. „Marime, greutate…nu conteaza!”. S-a intors spre mine intr-un entuziasm frenetic. Mi-a trebuit un pic mai mult efort ca sa dezradacinez copacul ala, dar am putut s-o fac. La fel ca atunci cand am spart in bucati borcanul cu faina….A trebuit doar sa ma concentrez mai mult”.

„Sunt sigur ca exista o oarecare limita a ceea ce poti sa faci”. M-am gandit la asta un moment. „Cu cat e mai grea sarcina, cu atat mai multa energie trebuie sa eliberezi ca sa controlezi acel ceva. Trebuie doar sa ai suficienta energie, Bella”.

Puteam sa spun dupa expresia de pe fata ei ca se gandea intens la asta. Ea a inceput sa dea incet din cap aproband. „Trebuie sa testam asta, nu-i asa?”

„Sunt sigur ca o s-o facem. De ce nu mergem noi sa citim capitolul despre legenda, pe care ti-a spus Carlisle sa-l citesti?”. Vroiam si eu sa stiu la fel de mult tot ce era posibil despre asta. Privind desfasurarea puterilor ei era extrem de fascinant.

Am luat cartea din bucatarie si am urcat la noi in camera. Ea s-a intins pe burta pe pat langa mine, cu cartea in maini.

„Inainte sa incepem sa citim asta, pot sa te intreb ceva?”, am intrerupt-o eu din ganduri.

„Ce?”, ea s-a intors spre mine, ochii fiindu-i iluminati de entuziasm.

„La ce te gandeai azi, in masina?”, am intrebat eu dulce.

Ea a ras. „Inca te mai gandesti la asta? E stanjenitor!”, ea si-a ferit privirea.

„Probabil nu la fel de stanjenitor fata de lucrurile cu care era preocupata mintea mea”, am spus eu sincer.

Ea si-a inclinat capul intr-o parte, uitandu-se la mine. „Ma gandeam la cat de sexi aratai cu sapca, manusile si toate celelalte. Nu m-am putut opri sa nu ma uit la tine. Mintea mea se tot intorcea la luna noastra de miere”, ea si-a ferit privirea rapid.

„Ma bucur ca n-am fost singurul”. Raspunsul ei ma prinsese cu garda jos. „Eu ma gandeam aproximativ la acelasi lucru…poate un picut mai rau de atat”, un zambet siret mi s-a intins pe fata.

Ea m-a impuns cu umarul in al meu. „Hai sa citim!”

„Da, hai”. Mintea mea trebuia sa se potoleasca de a mai gandi lucruri indecente. O buna distragere imi va face mine pe moment. Trebuie ca esti bolnav daca astfel de ganduri iti ravasesc mintea.

Bella a inceput sa citeasca cu voce tare in timp ce eu incercam sa ma concentrez la viitorul nostru iminent. Alice vazuse ce avea sa se intample. Chiar daca ea inca nu recunoscuse cu voce tare toate astea, ea stia ca eu stiam. Eram in pragul unei revolutii. Si ca sa explic mai liber…tot iadul era pe cale sa se dezlantuie.