My Third Blog

Ma lasasera in liniste de ceva vreme deja. M-am chinuit sa aud ceva. Chiar daca aveam puterile de doar cateva zile, ma simteam neajutorata fara ele. Si sincer, eram speriata. Imi tot repetam in cap o rugaciune pentru familia si prietenii mei. Te rog! Fa ca ei sa fie bine!

Mintea mea a cautat o cale sa-i alertez de locul in care eram. Nu ma vedea Alice? Aceste creaturi care dispareau faceau lucrurile atat de complicate. Si nenorocita de cagula pe care o aveam peste fata imi dadea mancarimi. Bateam la unison din picioarele mele legate fedeles. Trebuia sa-mi scot chestia asta de pe cap.

Mi-am ridicat picioarele spre cap si mi-am aplecat fata spre picioare. Mi-am desfacut genunchii bagandu-mi capul intre ei. Mi-am impins fata in jos, in timp ce picioarele mi le-am impins in sus. Cagula imi aluneca incet de pe fata. Cand mi-am eliberat gura, am tras adanc aer rece. Am impins si mai mult cagula pana cand ochii mi-au fost descoperiti. In sfarsit!

Ochii mi-au zburat spre fereastra. Chiar daca nu eram asa de familiarizata cu Seattle, stiam unde eram. Ei n-aveau cum sa fie prea departe de aici… Am incercat sa alcatuiesc o harta in mintea mea. Unde eram noi mai devreme azi? In capul meu locul acela nu mi se parea a fi asa de departe.

M-am ridicat de pe scaun si am topait pana la fereastra sa ma uit mai bine. Exact cum m-am asteptat. M-am uitat afara, pe fereastra, la monumentul lui Washington din centrul orasului.

Daca tipam….ei ar trebui sa ma auda, nu?

Am calculat riscurile. Tipatul ar alerta grupul de prosti sa vina inauntru sa vada ce se intampla. Tipatul l-ar aduce pe Edward aici mai repede….speram. In teorie. Am decis ca merita.

M-am apropiat de fereastra cat de mult posibil si am luat o gura uriasa de aer si am tipat cat de lung am putut. Te rog, Doamne, Fa sa mearga!

M-am intors sa dau piept cu problema ce urma sa apara. Am auzit tarsaitul picioarelor lor venind spre mine. Trei, poate?

Usa a zburat de perete.

Am decis sa joc dur. M-am lipit de perete cu un ranjet pe fata.

„Hei, baieti.”

Ei au inchis usa la loc. Am ascultat sa aud dincolo de usa.

„Si-a scos nenorocita de cagula! Nu putem merge acolo fara ca ea sa ne izbeasca de pereti care incotro ca pe niste papusi!”

Am chicotit in sinea mea.

Imi doream. Poate daca Edward era suficient de aproape… As continua sa joc rolul ala si sa-i las sa creada ca eu inca mai aveam toate puterile mele.

„Oh, te rog. Oare chiar trebuie sa fac eu totul?”, era din nou vocea acelei femei. Mi s-a facut pielea de gaina pe brate. Am incercat sa imi revin inainte ca manifestarea asta sa-mi dea de gol discomfortul.

O femeie inalta, subtire, cu parul negru albastrui a navalit pe usa. Pielea ei era alba ca si creta si facand contrast cu parul ei negru, ii facea ochii rosii sa arda. Am fost imediat izbita de cat de terifianta era aparitia ei, insa, ca intotdeauna, oh, atat de frumoasa. Ce combinatie stranie.

„Crezi ca esti desteapta, nu?”. Era atat de multa ura in vocea ei. Eu nici macar n-o cunosteam pe femeia asta. Ce avea ea impotriva mea?

„Cine esti tu?”. Vocea mea era puternica spre pura mea incantare. Oricum, sub toate astea, paranoia mea derula in minte posibile finaluri ale situatiei, ca pe niste scurte filmulete.

„Nu este necesar ca tu sa stii cine sunt eu”.

Am observat ca pupilele ei s-au marit, intunericul din ele acoperind rosul intens al ochilor ei. Ma faceau sa ma simt de parca ea era pe cale sa sara pe mine ca o pisica. Ochii mi-au fulgerat cu nervozitate spre stanga si spre dreapta mea. Greseala numarul unu. Mica mea sarada nu era convingatoare. Aratam incoltita ca o prada neajutorata. Ea a simtit asta.

„Ce-i?”, vocea ei era batjocoritoare. „Ai de gand sa incerci sa ma rupi in bucati cu ochii? Am auzit ca e nemaipomenitul tau mic talent”, ea pasea mai aproape de mine acum. „Sunt un pic cam masochista. Durerea este incitanta pentru mine. Speram ca tu sa-mi poti da o portie buna de incitare”, fata ei era acum chiar in fata mea. Nu am observat ca-mi tineam respiratia. Greseala numarul doi.

„Si de ce ti-as da ce vrei tu?”, am reusit eu sa spun fara ca vocea sa mi se franga.

Ea si-a adus buzele langa urechea mea. Am stat lipita de perete si inghetata, apucandu-ma cu disperare de caramizile reci.

„Oh, da-mi doar sa gust putin”. Mi s-a parut a fi mai mult un geamat decat o declaratie. M-am cutremurat dezgustata.

„Nu”.

Ea s-a tras inapoi. Ambele ei brate erau plantate pe perete in spatele meu. Si-a pozitionat figura drept in fata mea. Pupilele ei erau inca dilatate si negre. Ea s-a uitat piezis la mine pentru doar o milisecunda. Si apoi ochii ei s-au luminat de realizare.

„Nu poti, nu-i asa?”, a ras ea la mine si m-a inghiontit in umar. „Din cine stie ce motiv…puterile tale nu merg in momentul asta…”, ea m-a impins din nou in perete. Am stat nemiscata, nesigura ce sa fac sau sa spun.

Ea se invartea in cerc.

Haide, incredere! Unde ai plecat? Am incercat sa ma scutur de catatonia ce-mi era indusa de frica.

Edward. am nevoie de tine. Acum!

Ea s-a uitat la mine si si-a muscat buza cuprinsa de un entuziasm evident.

„Ei bine, hai sa ne distram putin cu asta”.